Clovnul de caro - Ioan Gyuri Pascu

Un om este aşa cum rămâne în amintirile celor ce l-au cunoscut. Şi mai este aşa cum rămâne în cărţi. Odată cu acest volum, rămâne în mintea şi în sufletul nostru sămânţa roditoare a gândurilor pline de candoare şi profunzime, căci Ioan Gyuri Pascu ni se relevă într-o lumină celestă.

Curat şi limpede, precum o picătură de apă pură, poezia sa e străbătută de reverenţa spiritului înaintea Creatorului, în tablouri dinamice, unde cuvintele se ordonează în trăiri pline de profunzime, urmând ascultătoare impulsul poetic,  dar cu supunerea pe care numai amorul divin ţi-o dă. Spaţii rarefiate, umplute doar de concreteţea însemnărilor reflexive, de abilitatea gândului poetic sunt derulate cinematografic în secvenţe a căror simplitate aparentă este dublată de sugestie, de referinţa ce trădează o trăire profundă. Naturi moarte cu oameni vii, elemente de natură umanizată, sunt urmate într-o curgere firească, naturală de secveţe în care umanul este preponderent, trădând un adevărat sistem de principii de viaţă şi gândire.

Un volum alcătuit din contraste, din câteva voci auctoriale, fiecare cu forma ei poetică predilectă. Secvenţele de poetică imersă în faptul cotidian urmează fluxul gândirii în vers alb, în timp ce majoritatea poemelor amprentate de impulsul reflexiv şi de sistemul spiritual-filosofic propriu subordonate, oarecum intenţiei de a schimba ceva în gândire şi în lume, sunt îmbrăcate în versul clasic. Nu e un secret pentru nimeni, iar studiile filologice şi experienţa intelectuală profundă acumulată, dublate de perfecta stăpânire a elementelor prozodice, au coagulat construcţii poetice stabile, în sistem multi-level, accesul la straturile subtile fiind deschis doar celor cu cheile de lectură potrivite.” Tolba mea de cuvinte/ Vorbeşte din cărţi” (Tolba).

Deşi pornit să schimbe omul şi lumea, autorul se declară, cu modestie, învins în acest demers, ceea ce nu îl opreşte să ducă mai departe, aproape programatic această misiune: “Poate produce eseu, după eseu,/ Da’ nu-l poate descrie pe Dumnezeu”.

E o poezie a gândului aici, scrisă direct pe inima cititorului. Volumul de faţă trădează intenţionalitatea sa taumaturgă: „Şi, pe urmă, cu palmele inimii/Am vindecat oamenii”( O clipă cu Nichita) , dar fiecare vers îşi are originea din interior, urmând un impuls creator genuin. Ni se oferă cu generozitate o reţetă de fericire: „Îmi place să cânt înspre cer/ Ca să pot mulţumi fără să cer (Îmi place). Poemul Sunt  pare născut odată cu rugăciunile Sfantului Francisc de Assisi şi se adresează în aceeaşi măsură minţii, sufletului şi spiritului în care simplitatea gândului pur  reordonează poemul şi atenuează cu puritatea iubirii divine zgomotul lumii.

Ioan Gyuri Pascu nu s-a sfiit să ne îndrume în texte cu caracter programatic, pe care acum, de când ni s-a făcut atât de dor de el, când îi primim mângâierea gândului din lumea cu lumini, le citim direct cu sufletul. Este cazul celei de-a doua secvenţe, Caietul cu cântece II, care conţine câteva  poeme din albumele Electromagnetic Love (2013), Casa Inimii (înregistrat în 2015), Innocent Thoughts – Gânduri nevinovate (1997), La jumătatea vieţii (2007), Prinde o stea (2003), Jocul de-a joaca (2004).

Dedicată fiicei, colecţia de meditaţii poetice are valenţa unui testament spiritual al unui om al cărţii ce a cuprins în paginile acoperite cu parcimonia cuvântului, dar cu plinătatea gândului, secvenţe discrete ale unor mari revelaţii, îmbrăcate în claritatea versurilor. Ioan Gyuri Pascu şi-a ales postura plină de modestie şi de umilinţă a clovnului de caro, a actorului pe scena vieţii ce găseşte circumstanţe atenuante celor care nu îi vor fi cunoscut sufletul. „Onorată asistenţă, cred că asta a fost tot./ Nu pot plânge decât lacrimi plânse de Marea Iertării” în poemul de început, care dă şi titlul volumului, Clovnul de caro.

                                                                                                                                                Alice Valeria Micu