Mandarina

Cartea este câștigătoarea Premiului pentru proză Observator Cultural 2018 și Premiul Național pentru proză Ziarul de Iași 2018

Născut în 1956, absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, profesează opt ani ca medic. Este descoperit în 1986 de criticul literar Mircea Martin şi frecventează cenaclul Universitas pînă în decembrie 89. Renunţă la medicină în 1990 şi lucrează la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All şi Curtea Veche Publishing. La Cartea Românească îi vor apărea volumele de proză scurtă Grădina de vară 1989, premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu, Eclipsa 1993, premiul oraşului Tîrgovişte, Într-o după-amiază de vineri 1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului şi Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, metajurnalul Foxtrot 2008, Premiul Radio România Cultural. În 2013 i se publică volumul Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini interviuri în proză Curtea Veche Publishing, unde i-au mai apărut un volum epistolar, Scrisori către Mihai, 2014, şi Ursuleţul lui Freud, cronică ficţional-literară, 2015. A scris două piese de teatru: Farsa 1994, Editura Unitext, premiul UNITER şi Primăvara la bufet 1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie Camil Petrescu ediţia I, şi premiul Uniunii Scriitorilor. Inclus în cinci antologii de proză scurtă şi în manualele de limba şi literatura română pentru clasaa X-a, publicate de editurile Univers, Paralela 45 şi Rosetti. A fost tradus în Israel, Spania, Anglia, Franţa şi SUA.

Răzvan Petrescu e furios şi esenţial. Elastic și urgent, el întinde mereu capcane cititorului care nu prea știe cum să se descurce în aparenţa halucinaţiilor sale, devine el însuși nervos, nu-și mai poate bea cafeaua în liniște, dimpotrivă, într-un acces de nerefuzat o varsă pe pantaloni culoarea oului de raţă, nu-i nimic, iese cu puţină apă rece. Cine are răbdare să meargă mai departe descoperă o structură stilistică muzicală, ici un accent sumbru de Bach, colo o înfloritură de Ravel, şi tot așa pînă unde tragicul și umorul cel mai sec se îmbină într-o formulă unică de rîsu-plînsu. La noi, ba chiar și aiurea, nu seamănă cu nimeni, e un kamikaze solitar care aduce tot mai mult, suspect și simptomatic,
cu el însuși.
DUMITRU RADU POPA

Înalt, taciturn, ochelarist, poartă
uneori barbă. Diagnosticat cu depresie mascată, începe să se mascheze cu bucăţi de tifon şi devine neobişnuit de vesel. Se plimbă mult prin cimitir, are cîţiva prieteni aici. Îi plac animalele, dă de mîncare furnicilor, pisicilor vagaboande, nu și vagabonzilor au existat perioade cînd a încercat s-o facă, însă a fost mușcat. Continuă să practice medicina, specializîndu-se în psihoterapie. Înregistrează un succes mult mai mare decît ca scriitor, așadar de la anul va frecventa cursuri de acupunctură și ginecologie conceptuală. Pasiuni: yoga, echitaţia, ţintarul. Locuiește împreună cu familia în Balta Albă, într-un apartament semidecomandat de trei camere și un balcon care îndeamnă la săritură. Din acest motiv, ţine legătura cu Ambasada Mongoliei. PIN: 2579.

Cum să-i fie Răzvan Petrescu sorţii Tom Degeţel, cînd el cel mai mare realist dromologic al literaturii mondiale de azi și de pretutindeni e stăpînul Mandarinei, roller coaster-ul ce dă-n sfîrșiturile toate? Aici monștrii se recunosc și devorează; acolo, trădătorii, peștii, administratorii de bloc, nebunii suflecaţi în rîul timpului ori securiștii cearcă să se retragă cu torţe spre-apocalipsa pensiilor grase; dincolo, preasfinţita preacurvie umple ţara de poluţii cînd inima bate, bătută, mai tare; dincoace, taţii alunecă din Bach în ah în fiii vii, nu în resentiment. 20 shades of black de citit în doze mici cînd la apogeu, cînd mereu.
Călin-Andrei Mihăilescu
Peste ani, tonul a devenit pronunțat melancolic, pesimismul, crepuscular, iar umorul este acum argintat discret reflexie a cartușelor etice percutate de stilistică. Elegii nevralgic autobiografice despre speranțe înșelate, satire livrate la adresă, parabole biblice răstălmăcite clinic și improvizații libere ce-și configurează dinamic propriul gen, feliile Mandarinei ascund de fapt povestea unei supraviețuiri. Într-o lume diformă, dacă nu ești un as al portativului, poți rămîne intact încercînd să captezi emoția muzicală într-o suită de tropi literari. Lui Răzvan Petrescu, jazzman ironic, figura îi iese impecabil.
Alex Budac
Răzvan Petrescu este un fel de James Bond al prozei scurte: nu ratează nici o metaforă, iar fiecare frază este pentru el o femeie frumoasă, periculoasă și cu simţul umorului. Nu-i poţi repovesti povestirile, dar cine a citit vreodată o proză de-a sa îl ţine minte toată viaţa. E un scriitor tragic-comic care te năucește și un mare stilist, unul dintre puţinii adevăraţi.
Marius Chivu