Produsul a fost adaugat in cos

    Actioneaza si gandeste ca Roger Federer. elegant, calm, concentrat, organizat, echilibrat, riguros, simpatic

    39.90 Lei

    cu TVA inclus
    Primesti 40 puncte de loialitate. Vezi detalii

    Disponibilitate: In stoc

    Cod produs: 9786063807732

    Monstru sacru al tenisului, Roger Federer a colecţionat până în prezent un număr impresionant de titluri, de recorduri şi de superlative! Cel care a câştigat aproape tot ce se putea în tenis a cultivat o pasiune rară pentru acest sport, care i-a permis să obţină performanţe extraordinare. De-a lungul prolificei sale cariere, campionul elveţian a ştiut să-şi „şlefuiască” imaginea de legendă, evitând greşelile directe şi îmbunătăţindu-şi continuu jocul şi performanţele.

     

    Chiar dacă nu toţi putem fi nişte campioni precum Roger Federer, fiecare dintre noi se poate inspira în viaţa de zi cu zi din calităţile şi rezilienţa pe care de mai bine de 20 de ani „Rodge” le-a dezvoltat pe terenurile de tenis, şi nu numai. Să acţionezi şi să gândeşti ca Roger Federer înseamnă, de fapt, să înveţi să te cunoşti pe tine în profunzime, să-ţi corectezi defectele (şi el mai are!), să ştii de ce fel de oameni să te înconjori, să fii mereu încrezător în forţele proprii, dar uneori şi autoironic, să-ţi asumi pe deplin punctele forte, dar să şi munceşti din greu.

     

    Autentic, generos, încrezător, amuzant, sensibil, curios, pasionat, riguros, spontan, bun strateg... ROGER FEDERER este un adevărat monument, care ştie să creeze armonie atât în viaţa personală, cât şi în lumea tenisului!

    Cariera şi viaţa sa sunt imense surse de inspiraţie atât pentru sportivi, cât şi pentru publicul larg. În cartea de faţă, „Maestrul” devine coach-ul tău, pentru a te ajuta să descoperi cea mai bună versiune a ta.

    Traducere: Alex VLAD

     

    Autor(i) Mathieu Aeschmann
    Număr pagini 168
    Anul apariţiei 2022
    ISBN 978-606-38-0773-2
    Format carte 13 x 20 cm
    Vârsta Adulti
    Lasa un comentariu sau pune o intrebare
    Autor: Mathieu Aeschmann Dimensiune: 13 x 20 cm Editura: NICULESCU   ISBN: 978-606-38-0773-2 Nr. pagini: 168 Tip produs: Carte   Carti   Varsta: 16+  
      Produsul a fost adaugat in cos