Produsul a fost adaugat in cos

    SCOATE LIMBA

    18.00 Lei

    cu TVA inclus

    Disponibilitate: Nu este in stoc

    Cod produs: 5948486007500

    Lasa-ne adresa ta de email si te anuntam cand produsul revine in stoc
    Ma Jian, născut la Quingdao, în 1953, este una dintre vocile cele mai puternice ale literaturii chineze actuale. Moştenirea pe care i-o lasă bunicul lui, una dintre victimele Revoluţiei Culturale, îl face să cunoască direct „binecuvântarea“ regimului. Diversele profesii pe care le practică, în special cea de fotograf şi apoi fotojurnalist, îi permit să călătorească pe teritoriul Chinei, ulterior vizitând Tibetul într-o incursiune personală de trei ani. Poveştile pe care le culege, vizând aspecte cel puţin insolite ale culturii tibetane aflate sub ocupaţia chineză, se regăsesc în primele două volume, Red Dust - o carte de călătorii - şi Scoate limba!. În 1987, Scoate limba! e interzisă de regimul comunist, iar Ma pleacă în Hong Kong. După câţiva ani se stabileşte în Europa împreună cu Flora Drew, cea care îi va deveni soţie şi care îi va tălmăci cărţile în limba engleză. Actualmente, trăieşte la Londra. Ultimul său roman, Beijing coma (2008), ascunde sub povestea comei unuia dintre participanţii la evenimentele din Piaţa Tiananmen, din 1989, metafora poporului chinez - îşi poate aminti trecutul, dar e incapabil să acţioneze. Cel mai adesea, se spune că Tibetul pe care îl înfăţişează Ma Jian în Scoate limba! (seria de povestiri publicată în 1987 sub titlul complet de Arată-ţi albul limbii sau gol-goluţ) este „departe“ - departe de viziunile oficiale edulcorate, departe de proiecţiile occidentale entuziaste şi departe de toate locurile comune care figurează acest spaţiu drept „acoperişul lumii“ şi îl reduc la o carte poştală cu Palatul Potala; voci mai firave spun că brutalitatea, sexualitatea dezlănţuită şi primitivismul lumii descoperite de naratorul-reporter sunt şi ele subtile îndepărtări şi distorsionări orientaliste ale unei realităţi de o infinită complexitate. Indiferent cum stau lucrurile, prin textele lui Ma, a căror forţă tulburătoare ne bântuie mult timp după încheierea lecturii, avem şi şansa unei apropieri - cea faţă de formidabila generaţie a scriitorilor chinezi de la sfârşitul anilor 1980. Dinu Luca „Cititorii sunt transfiguraţi de paginile lui Ma Jian. Imaginile lumii îndepărtate a Tibetului, un tărâm de veneraţie şi sacrificiu unde morţii şi viii se topesc în frumuseţe şi nelinişte, devin un suvenir al propriei lor călătorii prin aceste pagini inspirate.“ The Chicago Tribune „Aceste pagini puternice, atât de convingătoare în ceea ce pare un naturalism neclintit, sunt greu de şters din memorie şi rămân, dacă nu pentru altceva, măcar pentru că reprezintă o mărturie a măiestriei de povestitor a lui Ma Jian. The Washington Post
    Lasa un comentariu sau pune o intrebare
    Autor: Ma Jian Furnizor: Mediadocs ISBN: 978-973-669-664-0
      Produsul a fost adaugat in cos