MAESTRUL DE LUMINI SI ALTE POVESTIRI

Cristian Teodorescu ne înfãţişeazã felii de existenţã, mici destine individuale, conflicte caracteristice unui timp şi unui loc, personaje obişnuite, surprinse în viaţa lor de zi cu zi, exprimãri, gesturi, comportamente… Nu vrea sã le confere înţelesuri mai generale sau sã le cuprindã în scheme abstracte şi mai largi. Îi ajunge sã se opreascã asupra lor cu înţelegere sau cu umor, uneori cu sentimentalism neascuns, alteori luându-le la fel de fãţiş peste picior, fãrã totuşi ca vreodatã sã le caricaturizeze sau sã le idealizeze. Nicolae Manolescu Alt aspect comun important al generaţiei de prozatori optzecişti, şi cãruia Cristian Teodorescu i-a rãmas fidel pânã astãzi, este predilecţia pentru mediul social marginal umil, pentru lumea micilor funcţionari, a muncitorilor şi a ţãranilor, a navetiştilor şi a pensionarilor, oamenii simpli şi comuni, mai degrabã needucaţi - deşi intelectualul mãrunt nu lipseşte din acest mediu captiv undeva în istorie -, în fine, oameni care-şi trãiesc în tãcere rutina unei vieţi modeste fãrã prea mari satisfacţii şi fãrã imprevizibil, însã cu neliniştile, frustrãrile, problemele şi micile lor mari drame domestice sau sufleteşti. O lume „realã pânã la exasperare", cum inspirat a spus Radu G. Ţeposu, precarã, dar cu o mitologie proprie surprinzãtor de complexã. Marius Chivu