Produsul a fost adaugat in cos

    DOSARUL ELIADE VI

    14.00 Lei

    cu TVA inclus

    Disponibilitate: Nu este in stoc

    Cod produs: 9789738120518

    Lasa-ne adresa ta de email si te anuntam cand produsul revine in stoc
    Mircea Eliade: 20 august 1946; Dragi părinţi, Eu lucrez tot timpul ca să-mi pot câştiga viaţa prin munca şi producţia mea literară. Ministerul de Instrucţie francez a voit să mă angajeze cu contract pe trei ani, bine plătit, la Sorbona, dar ducându-se Ministrul la Dl Stoilow, actualul nostru ministru la Paris, să-l întrebe dacă guvernul român îşi dă asentimentul, Dl Stoilow a răspuns negativ, sub motivul că n-ar fi oportun să fie invitaţi la Sorbona oameni ca mine. Era fatal să se întâmple astfel, căci doară suntem români! Cum era să suporte cineva ca să-l întrec pâna şi pe Iorga, care nu a fost niciodată angajat şi plătit ca să ţină cursuri regulate la Sorbona? Mi s-a oferit, bineînţeles, cetăţenia franceză şi atunci n-aş mai avea nici o plictiseală. Dar din mândrie am refuzat până acum această invitaţie de a renunţa la naţionalitatea mea. Vreau să continuu mai departe, să fac cinste ţării mele, chiar dacă reprezentanţii ei oficiali mă lovesc neîncetat. Din fericire mi-a dat Dumnezeu o răbdare nemărginită şi o rezistenţă de fier faţă de orice fel de lovituri... Mircea Handoca: "În cele o mie de pagini ale primelor cinci volume din antologia noastră, preponderente sunt textele din România: elogiile şi acuzele la adresa omului, scriitorului şi savantului Mircea Eliade apărute până la 23 august 1944. Imediat după această dată, eroul nostru va deveni persona non grata - aproape un sfert de veac. În această perioadă (24 august 1944 – 31 august 1967) nu i s-a publicat nici un volum sau articol, nu a apărut nici o recenzie sau o notă favorabilă despre el. Deşi asistăm la ascensiunea vertiginoasă a savantului în Europa, America şi Asia, în România tăcerea profundă era, din când în când, întreruptă de texte excesiv înjurioase şi denigratoare, de invective de o rară violenţă. Încă de la începutul deceniului al şaselea cărţile lui Eliade (mai întâi cele de istoria religiilor şi orientalistică, apoi beletristică) se traduc în: greacă, italiană, daneză, olandeză, portugheză, germană, engleză, japoneză etc. Surprinzător şi inexplicabil ni se pare faptul că, în timp ce eseurile văd lumina tiparului în celelalte ţări comuniste (Cehoslovacia şi Polonia), în ţara lui natală se dezlănţuie furibunde atacuri imunde. O singură comparaţie: revista Kultura din Varşovia publică în 1953 un studiu despre Tratatul de istorie a religiilor. În România acestui "obsedant deceniu" era acuzat vehement de crime, atrocităţi, huliganism, hitlerism, misticism, cerându-se imperativ excluderea tuturor cărţilor lui din librării şi anticariate. Paginilor denigratoare împotriva lui Eliade trebuie să le adăugăm acţiunile punitive ale regimului comunist faţă de intelectualii ce i-au citit şi răspândit operele. În ordonanţa de pornire a procesului penal, datată 1 decembrie 1958, Constantin Noica a fost învinuit că "întreţine legături cu legionarii Cioran Emil şi Eliade Mircea, primind de la aceştia material cu conţinut ostil la adresa regimului democrat popular". Procesul celor ce-au răspândit operele lui Eliade, desfăşurat la 24–26 februarie 1960, avea la dosar, drept document acuzator, romanul Noaptea de Sânziene. Mai erau incriminate cărţile: Mitul eternei reîntoarceri (1949) şi Imagini şi simboluri (1952). Sentinţele date de justiţia română a anului 1960 au fost deosebit de aspre: Constantin Noica şi Dinu Pillat au primit câte 25 de ani de muncă silnică. Ceilalţi 21 de inculpaţi s-au ales cu pedepse variând între 6 şi 20 de ani închisoare. Nici unul nu a scăpat de degradarea civică şi confiscarea totală a averii (apud Stelian Tănase, Anatomia mistificării, 1944–1989, Ed. Humanitas, 1997). Am grupat ostentativ textele reproduse în cartea de faţă în două grupe distincte: În România şi În restul lumii. În felul acesta cititorii îşi vor face o imagine exactă a ceea ce s-a întâmplat aproape un sfert de secol în cultura din România. Din necesităţi editoriale am repartizat materialele perioadei 1944–1967 în două volume (VI şi VII). La sfârşitul volumului de faţă adăugăm un indice de ziare şi reviste şi un indice de nume pentru volumele I–VI (1926–1967)".
    Lasa un comentariu sau pune o intrebare
    Autor: Mircea Handoca Furnizor: Mediadocs ISBN: 973-8120-51-9
      Produsul a fost adaugat in cos