DIRECTORUL POSTULUI NOSTRU DE RADIO

Când Pierre Nora spunea că, în această eră a comunicaţiilor, istoria se face în sălile de redacţie, de la ziare, radio, televiziune, n-avea cum să cunoască unul din exemplele cele mai grăitoare întru confirmarea acestei concepţii, pe Noel Bernard. Deoarece Noel Bernard n-a fost doar un gazetar în accepţia clasică a cuvântului - oricât de remarcabil - ci a şi participat la refacerea unei istorii stâlcite. Cu el în frunte, Europa Liberă n-a fost numai un post de radio având meritul de a informa o ţară supusă dezinformării sistematice, ci şi o replică activă la orwellianul Minister al Adevărului ce pusese România, ca tot estul Europei, sub semnul minciunii ofensive. Înainte de a deveni în România acelor ani un mit, o legendă vie, Noel Bernard a înţeles instinctiv că opinia publică din ţară nu trebuie doar informată dar şi formată şi că orice libertate se cere precedată de o pedagogie a ei. Moartea lui mi s-a părut în decembrie ’89 poate şi mai nedreaptă ca atunci când se săvârşise. Dacă împotriva ei nimeni nu mai poate lupta, un lucru stă în posibilitatea noastră a tuturor: să curmăm uitarea ce şterge din cumplita istorie a totalitarismului de la noi numele unuia dintre cei care au luptat cu o reală eficacitate tocmai împotriva acestui sens pocit al istoriei. Noel Bernard trebuie redat memoriei româneşti. În ea, şi-a cucerit locul. Şi l-a sfinţit. Monica Lovinescu Noel Bernard (25 februarie 1925– 23 decembrie 1981), jurnalist şi analist politic. A emigrat împreună cu părinţii în Palestina, în 1940, şi-a făcut studiile la Ierusalim şi la Londra, unde a fost angajat al secţiei române a postului de radio BBC. În 1954, devine redactor (1954–1955) şi apoi director (1955–1958) al departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă. În 1966 a revenit la conducerea postului, unde a rămas până în 1981, când a murit în urma unui cancer pulmonar galopant. Bănuielile că ar fi fost asasinat de fosta Securitate, întărite de mărturia lui Ion Mihai Pacepa, în cartea lui Orizonturi roşii, sunt confirmate de documentele găsite în arhive de Nestor Rateş, angajat el însuşi la Europa Liberă şi o vreme director al departamentului românesc, care pregăteşte o amplă lucrare pe tema acţiunilor Securităţii îndreptate împotriva lucrătorilor postului. O selecţie din publicistica lui Noel Bernard la Europa Liberă, intitulată Aici e Europa Liberă, s-a publicat la Editura Ion Dumitru, München 1982. Biografia lui Noel Bernard are ceva din simplitatea de lumină a unui destin: s-a născut şi a murit în studiourile Europei Libere. Adică în România. Pentru că în spaţiul imaginar al studioului, a fost instalată România reală, în care Noel Bernard - acest agnostic umpătat - a intrat ca într-o religie. O religie ciudată, cu milioanele de credincioşi invizibili care - din ţara ferecată de istorie şi de nenoroc - îi aşteptau mereu spusul, ca un fel de izbăvire. Cine l-a ascultat pe Noel Bernard - dar există careva care să nu-l fi ascultat? - nu-i va putea uita vocea. O voce în transparenţa căreia se contopeau subit rostirea răspicată, rigoarea ideii, respectul pentru fapte. Uneori nu lipseau nici ironia roditoare, nici semnul mirării, dar niciodată aceste figuri de retorică ocolită nu se abăteau de la demnitatea elegantă a spusului. Noel Bernard a fost mai mult decât un bun ziarist. De obicei, ziariştii sau golesc evenimentul de subtextul lui intim, sau îi exagerează - prin senzaţional - conţinutul, scoţându-l astfel din matca obiectivă a poveştii întâmplate. Microfonul a devenit pentru Noel Bernard instrumentul viu al inteligenţei lui şi al memoriei tuturor. Din timpul concentrat pe antenă, el a făcut carieră libertăţii. Din necrologul lui Virgil Ierunca la moartea lui Noel Bernard