Produsul a fost adaugat in cos

    RUBENS SI FEMEILE NEEUCLIDIENE

    20.00 Lei

    cu TVA inclus

    Disponibilitate: Nu este in stoc

    Cod produs: 5948486009535

    Lasa-ne adresa ta de email si te anuntam cand produsul revine in stoc
    Péter Esterházy (născut în 1950, la Budapesta, într-una dintre cele mai vechi şi renumite familii aristocratice maghiare) este, probabil, scriitorul maghiar cel mai cunoscut şi apreciat pe plan internaţional în momentul de faţă, una dintre vocile şi conştiinţele literare definitorii pentru problematica spaţiului central şi est-european contemporan. A urmat iniţial studii de matematică la universitatea din oraşul natal şi a lucrat ca matematician între 1974 şi 1978; a debutat în 1978, în gazete literare, iar din 1978 s-a dedicat în întregime literaturii. Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistică, traduse în douăzeci şi cinci de limbi şi încununate cu numeroase distincţii naţionale (printre care prestigiosul premiu Kossuth, în 1996) şi internaţionale (Herder, în 2002, Grinzane Cavour, în 2004, Premiul Păcii al Uniunii Editorilor şi Librarilor din Germania, în 2004, Premiul de Excelenţă al Institutului Cultural Român, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, în 2007 ş.a.). Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Harmonia cælestis (Curtea Veche Publishing, 2008), Verbele auxiliare ale inimii (Curtea Veche Publishing, 2007), Cartea lui Hrabal, Privirea contesei Hahn-Hahn, Un strop de pornografie maghiară, O femeie (Curtea Veche Publishing, 2008), Nicio artă (Curtea Veche Publishing, în curs de apariţie). Cu acest volum de teatru, bănuiala devine certitudine. Péter Esterházy este un univers egal cu sine însuşi, indiferent de genul în care se manifestă. De o densitate barocă, suferind de o inteligenţă nestăvilită şi, prin urmare, pline de umor, dramoletele autorului maghiar au darul de a-l transforma pe cititor, rând cu rând şi replică cu replică, într-un prizonier. Jocul temelor şi mizelor, deturnarea referinţelor culturale dintr-un spaţiu de o gravitate muzeografică spre reinventări parodice savuroase,abordarea ascuţită a unor idei politice sau a unor cutume istorice, maniera în care schimbă sensul unor adevăruri bătătorite, mutând accentele, răstălmăcirile filosofice şi coloratura aproape pop a jerbelor imaginarului sunt mărcile prin care Péter Esterházy îşi legitimează renumele de cel mai postmodern autor din spaţiul estic. Ultima piesă a volumului de faţă, Treizeci şi trei de variaţiuni pe craniul-Haydn, reprezintă o premieră editorială.
    Lasa un comentariu sau pune o intrebare
    Autor: Peter Esterhazy Furnizor: Mediadocs ISBN: 978-973-669-871-2
      Produsul a fost adaugat in cos