ODISEU SI PENELOPA

„Teatrul şi imagistica sa constituie un gen privilegiat care are posibilitatea să reprezinte neliniştea acelui labirint de îngeri, demoni şi minuni, care nu este altceva decât sălaşul dorinţelor noastre.“ „Din câte pot să-mi aduc aminte, primul meu contact cu teatrul s-a petrecut la Cochabamba, Bolivia, când trebuie să fi avut vârsta de şapte sau opt ani. Bunicii şi mama mea m-au dus la Teatrul Achá, într-o lojă, şi, dintr-odată, luminile s-au stins, s-a ridicat cortina şi, pe scenă, nişte personaje în carne şi oase au început să trăiască o poveste. Iar cele care încarnau întâmplările acelea ce se înnodau şi se deznodau pe măsură ce se petreceau nu erau marionete, nici desene animate, nici imagini stârnite de cuvintele vreunei cărţi, ci fiinţe omeneşti. Le zăream şi le auzeam fascinat, cu toate că nu pricepeam mare lucru din ce spuneau. Deodată, unul dintre domni a ridicat glasul şi i-a dat o palmă unei doamne. Am izbucnit în plâns, iar mama a trebuit să mă scoată din sală.“ Mario Vargas Llosa s-a născut în Arequipa, Perú, în 1936. Studiază literele şi dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima şi îşi obţine doctoratul în filozofie şi litere la Universidad Complutense din Madrid. Trăieşte o vreme la Paris, apoi la Londra şi la Barcelona. După o primă piesă de teatru scrisă în 1952 (La Huida del Inca), pusă în scenă dar nepublicată, şi un volum de povestiri apărut în 1959 (Şefii), recunoaşterea vine odată cu Premiul Leopoldo Alas. Cariera sa de scriitor câştigă cu adevărat în notorietate în momentul publicării romanului Oraşul şi câinii, care îi aduce Premiul Biblioteca Breve în 1962, Premiul Criticii în 1963 şi care este repede tradus în peste treizeci de limbi. În 1966 vede lumina cel de-al doilea roman al său, Casa Verde, distins deopotrivă cu Premiul Criticii în 1966 şi cu Premiul Internaţional Rómulo Gallegos în 1967. Urmează o operă vastă, acoperind genuri diverse, de la roman şi povestire până la eseu, memorii şi critică literară, încununată cu recunoaşterea internaţională şi distincţii prestigioase: Conversaţie la Catedrala, Pantaléon şi vizitatoarele, Orgia perpetuă: Flaubert şi „Doamna Bovary“, Mătuşa Julia şi condeierul, Războiul sfârşitului lumii, Cine l-a ucis pe Palomino Molero, Povestaşul, Lituma în Anzi, Elogiu mamei vitrege, Caietele lui Don Rigoberto, Paradisul de după colţ ş.m.a. Considerat de presa internaţională un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s-a angajat intens şi în viaţa politică şi socială din ţara sa – în 1990 a candidat la preşedinţia Republicii Perú, dar a pierdut în ultimul tur. În anul 2010 lui Mario Vargas Llosa i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.