CANONUL SI TAROTUL

În România, definiţia presei drept «câine de pazã al democraţiei» este contracaratã de binecunoscutul adagiu «Câinii latrã, caravana trece». Existã un remediu la acest impas? Da. Paznicul nu tace pânã când nu opreşte caravana. Este şi felul în care înţelege Carmen Muşat puterea şi rolul presei. Ea a înregistrat chiar în relativ scurta ei carierã publicisticã unele asemenea opriri de caravanã. Cu aerul sãu politicos, de o civilitate absolutã, oroare de pamflet şi bãşcãlie, dar de o fermitate pe care mulţi publicişti experimentaţi n-o mai au, a pus degetul pe câteva rãni: un rãsunãtor plagiat neasumat şi nepedepsit, grupurile de prestigiu şi certurile lor, expoziţiile goale de la noi şi cozile de mii de persoane în faţa muzeelor, în Occident, lipsa ori precaritatea instrumentelor de lucru în cultura noastrã. Fãrã îndoialã, peste ani, aceastã publicisticã albã, lipsitã de zorzoane, calmã, va edifica istoricii culturii asupra problemelor reale ale epocii noastre, dincolo de vacarmul redundant de voci. Fiindcã cernând polemicile rãmâi, lucru foarte rar, cu toate ideile importante care s-au vehiculat în culturã în ultimii cinci ani.